Trupa Cățeilor Poznași
Orășelul Ham Ham, din Ținutul Roade OS, este un orășel tare gălăgios, locuit de căței care mai de care mai jucăuși și mai năzdrăvani. La o aruncătură de băț se află Ținutul Blănițelor Pufoase sau al Gheruțelor Ascuțite, cum se mai alintă ele, pisicuțele. După cum bine știți, pisicile sunt dușmanii declarați ai câinilor. Nu-i de mirare că nici o pisică nu trece neobservată de mirosul fin și de lătratul asurzitor al oricărui câine. Și pe deasupra, vă puteți imagina ce zărvă poate fi când ești vecin cu blănițele pufoase. Nici o zi nu este lipsită de peripeții când locuiești la granița dintre cele două ținuturi rivale.
Așa se întâmplă că într-o zi, Max, Daisy, Ben și Bruno, prieteni nedespărțiți, au hotărât că este de datoria lor să asigure paza și protecția în oraș. În ultima vreme, un hoț le cam dădea târcoale și îi lăsa fără provizii. Și pentru că nimeni nu vedea și nu auzea nimic, nimeni nu se făcea vinovat. Ba se zvonea că poate o pisică se furișa cu cârnații agonisiți din greu prin truda și sudoarea cățeilor. Vedeți voi, cămara trebuia să fie mereu plină cu bunătăți și de unde să le aducă decât de la măcelarul care stătea mereu la pândă să își păzească marfa. Nu era treabă ușoară să te strecori tiptil tiptil și să o iei la fugă cu șirul de cârnați în coadă și cu măcelarul alergând și strigând după ei. Oscar, un beagle jucăuș și curios din fire, veni să se întâlnească cu cei patru prieteni.
„Ce-ați zice dacă mă alătur și eu trupei voastre de paznici ai orașului?” îi întrebă Oscar, așteptând îndată un răspuns din partea lor. Ce-i drept, Oscar avea poate cel mai bun nas dintre toți și putea fi un vânător desăvârșit.
„Suntem onorați să faci parte din Trupa Cățeilor Poznași, cea mai tare din oraș!” zise Bruno, un doberman cu vocea răgușită de la atâta lătrat. Max, Daisy și Ben dădură și ei din cap aprobator, semn că Oscar era acum colegul lor de încredere.
Pentru că misiunea trupei era să găsească hoțul care le fura mâncarea, primul pas a fost să stabilească un plan. S-au gândit că ar fi o idee bună să instaleze capcane în jurul cămării. „Nu prea complicate,” spuse Daisy, „doar cât să ne dea un indiciu cine e vinovatul.” Max, mai prevăzător din fire, a decis să pună și clopoței legați cu sfori.
Seara, cățeii s-au ascuns în tufele din apropiere, așteptând să vadă cine va cădea în capcana lor. Deodată, s-a auzit un clinchet. „Să vedem cine e acolo!” șopti Ben. Toți au țâșnit în direcția sunetului, dar spre surprinderea lor, nu era nicio pisică. În schimb, îl găsiră pe Oscar, încâlcit în sfori, cu clopoțeii zornăind gălăgios.
„Ups,” spuse Oscar încurcat. „Cred că am greșit drumul…”
Amuzați, cățeii l-au eliberat pe Oscar și au reluat pânda. Și pe când stăteau și așteptau în liniștea serii, un zgomot puternic s-a auzit din cămară. Fără să piardă timp, au alergat toți înăuntru și l-au prins pe… măcelar! Se pare că omul venise să își recupereze cârnații și nu se aștepta ca cineva să fie de pază.
„Ei bine, băieți,” spuse măcelarul, „se pare că m-ați prins. Voiam doar să-mi iau marfa înapoi. Dar, uite, ca să ne împăcăm, am adus niște oase mari și delicioase pentru voi.”
Cățeii s-au uitat unul la altul și au început să râdă. Max a lătrat voios: „Mulțumim, domnule! Ne-ai făcut o mare bucurie Dar să știi că data viitoare când ai nevoie de ajutor, poți conta pe Trupa Cățeilor Poznași!”
Și astfel, Cățeii Poznași nu doar că și-au apărat cămara, dar și-au făcut și un nou prieten.
În orașul HamHam, aventurile nu se termină niciodată, iar cu o echipă ca a lor, orice zi devine o poveste plină de haz.
Pe curând!
Așa se întâmplă că într-o zi, Max, Daisy, Ben și Bruno, prieteni nedespărțiți, au hotărât că este de datoria lor să asigure paza și protecția în oraș. În ultima vreme, un hoț le cam dădea târcoale și îi lăsa fără provizii. Și pentru că nimeni nu vedea și nu auzea nimic, nimeni nu se făcea vinovat. Ba se zvonea că poate o pisică se furișa cu cârnații agonisiți din greu prin truda și sudoarea cățeilor. Vedeți voi, cămara trebuia să fie mereu plină cu bunătăți și de unde să le aducă decât de la măcelarul care stătea mereu la pândă să își păzească marfa. Nu era treabă ușoară să te strecori tiptil tiptil și să o iei la fugă cu șirul de cârnați în coadă și cu măcelarul alergând și strigând după ei. Oscar, un beagle jucăuș și curios din fire, veni să se întâlnească cu cei patru prieteni.
„Ce-ați zice dacă mă alătur și eu trupei voastre de paznici ai orașului?” îi întrebă Oscar, așteptând îndată un răspuns din partea lor. Ce-i drept, Oscar avea poate cel mai bun nas dintre toți și putea fi un vânător desăvârșit.
„Suntem onorați să faci parte din Trupa Cățeilor Poznași, cea mai tare din oraș!” zise Bruno, un doberman cu vocea răgușită de la atâta lătrat. Max, Daisy și Ben dădură și ei din cap aprobator, semn că Oscar era acum colegul lor de încredere.
Pentru că misiunea trupei era să găsească hoțul care le fura mâncarea, primul pas a fost să stabilească un plan. S-au gândit că ar fi o idee bună să instaleze capcane în jurul cămării. „Nu prea complicate,” spuse Daisy, „doar cât să ne dea un indiciu cine e vinovatul.” Max, mai prevăzător din fire, a decis să pună și clopoței legați cu sfori.
Seara, cățeii s-au ascuns în tufele din apropiere, așteptând să vadă cine va cădea în capcana lor. Deodată, s-a auzit un clinchet. „Să vedem cine e acolo!” șopti Ben. Toți au țâșnit în direcția sunetului, dar spre surprinderea lor, nu era nicio pisică. În schimb, îl găsiră pe Oscar, încâlcit în sfori, cu clopoțeii zornăind gălăgios.
„Ups,” spuse Oscar încurcat. „Cred că am greșit drumul…”
Amuzați, cățeii l-au eliberat pe Oscar și au reluat pânda. Și pe când stăteau și așteptau în liniștea serii, un zgomot puternic s-a auzit din cămară. Fără să piardă timp, au alergat toți înăuntru și l-au prins pe… măcelar! Se pare că omul venise să își recupereze cârnații și nu se aștepta ca cineva să fie de pază.
„Ei bine, băieți,” spuse măcelarul, „se pare că m-ați prins. Voiam doar să-mi iau marfa înapoi. Dar, uite, ca să ne împăcăm, am adus niște oase mari și delicioase pentru voi.”
Cățeii s-au uitat unul la altul și au început să râdă. Max a lătrat voios: „Mulțumim, domnule! Ne-ai făcut o mare bucurie Dar să știi că data viitoare când ai nevoie de ajutor, poți conta pe Trupa Cățeilor Poznași!”
Și astfel, Cățeii Poznași nu doar că și-au apărat cămara, dar și-au făcut și un nou prieten.
În orașul HamHam, aventurile nu se termină niciodată, iar cu o echipă ca a lor, orice zi devine o poveste plină de haz.
Pe curând!
✨ ✨ ✨