Albăstrel, norișorul rătăcit
Dragi copii,
Voi ați privit vreodată un cer senin de vară? Din iarba verde și deasă, prietenii noștri Melc, Rina și Riki priveau la cerul albastru ce părea că se întinde cât vezi cu ochii. În Orașul de pe Deal, parcă și cerul era mai aproape iar norii se adunau ca la spectacol. Să ghicească cu ce se aseamănă fiecare nor era jocul lor preferat atunci când se odihneau.
– Vouă vi se pare că norișorii albi și pufoși arată ca niște iepurași gata să sară din loc? zise Rina în timp ce se holba la norii ce pluteau ușor deasupra lor.
– Mie mi-e cam foame, spuse Melc și parcă văd numai vată de zahar în loc de iepurași. O vată de zahăr mare și pufoasă și altele mai mici ca niște bulgări de zăpadă.
– Eu văd numai oițe, ca acelea pe care mi le imaginez înainte de culcare când mi-este greu să adorm, spuse Riki….și începu să le numere, încântat să descopere și el la rândul lui o turmă de oițe ce păreau să pască din seninul cerului de vară.
– Ce amuzant! răspunse Melc..iepurași și oițe care se răsfață cu vată de zahăr și se joacă cu bulgări de zăpadă.
Toți râseră bine, când deodată câteva picături de ploaie le căzură direct pe nas.
-Ce a fost asta? strigară în cor? Doar e senin, nu plouă! Și începură să inspecteze cerul, poate poate zăresc ceva. Au și reușit… asta, pentru că nu aveau cum să nu-l observe pe Albăstrel, un norișor albastru așa cum îi spune și numele. Se ascundea după niște norișori albi pufoși de parcă se juca cu ei de-a v-ați ascunselea.
Albăstrel chiar se juca cu prietenii noștri când îi stropi pe năsuc cu picuri mari și reci. Era un nor tare jucăuș iar lui Riki, Rina și Melc mare le-a fost bucuria să își reîntâlnească un vechi prieten. Îl știu pe Albăstrel de când se rătăciseră o dată în pădure și era atât de cald încât doar o ploaie răcoroasă îi mai putea învigora și ajuta să își adune forțele ca să găsească drumul spre casă. Albăstrel a fost acela care i-a ajutat să ajungă cu bine acasă iar ei nu au uitat asta. Și cum prietenul la nevoie se cunoaște, norișorul albăstrui le-a devenit un amic de seamă.
De data aceasta însă, Albăstrel avea nevoie de ajutor. Se îndepărtase de familia sa și acum nu mai știa încotro s-o apuce. Își zări prietenii și cum altfel să le atragă atenția decât cu câțiva picuri de apă.
Prietenii săi îl încurajară să le rămână alături până când un vânt adie printre norișorii albi și pufoși și îi risipi ușor, de parcă pluteau ca niște bărcuțe pe apă. În depărtare, Albăstrel zări alți norișori de ploaie și se îndreptă spre ei, luându-și rămas bun de la amicii săi.
Un cer roșiatic lua acum locul cerului senin și câțiva nori răzleți se mai zăreau pe ici pe colo. Soarele apunea și cei trei prieteni mergeau agale spre casă, povestind tot drumul despre Albăstrel, norișorul rătăcit.
Totul e bine când totul se termină cu bine!
Pe curând!
Voi ați privit vreodată un cer senin de vară? Din iarba verde și deasă, prietenii noștri Melc, Rina și Riki priveau la cerul albastru ce părea că se întinde cât vezi cu ochii. În Orașul de pe Deal, parcă și cerul era mai aproape iar norii se adunau ca la spectacol. Să ghicească cu ce se aseamănă fiecare nor era jocul lor preferat atunci când se odihneau.
– Vouă vi se pare că norișorii albi și pufoși arată ca niște iepurași gata să sară din loc? zise Rina în timp ce se holba la norii ce pluteau ușor deasupra lor.
– Mie mi-e cam foame, spuse Melc și parcă văd numai vată de zahar în loc de iepurași. O vată de zahăr mare și pufoasă și altele mai mici ca niște bulgări de zăpadă.
– Eu văd numai oițe, ca acelea pe care mi le imaginez înainte de culcare când mi-este greu să adorm, spuse Riki….și începu să le numere, încântat să descopere și el la rândul lui o turmă de oițe ce păreau să pască din seninul cerului de vară.
– Ce amuzant! răspunse Melc..iepurași și oițe care se răsfață cu vată de zahăr și se joacă cu bulgări de zăpadă.
Toți râseră bine, când deodată câteva picături de ploaie le căzură direct pe nas.
-Ce a fost asta? strigară în cor? Doar e senin, nu plouă! Și începură să inspecteze cerul, poate poate zăresc ceva. Au și reușit… asta, pentru că nu aveau cum să nu-l observe pe Albăstrel, un norișor albastru așa cum îi spune și numele. Se ascundea după niște norișori albi pufoși de parcă se juca cu ei de-a v-ați ascunselea.
Albăstrel chiar se juca cu prietenii noștri când îi stropi pe năsuc cu picuri mari și reci. Era un nor tare jucăuș iar lui Riki, Rina și Melc mare le-a fost bucuria să își reîntâlnească un vechi prieten. Îl știu pe Albăstrel de când se rătăciseră o dată în pădure și era atât de cald încât doar o ploaie răcoroasă îi mai putea învigora și ajuta să își adune forțele ca să găsească drumul spre casă. Albăstrel a fost acela care i-a ajutat să ajungă cu bine acasă iar ei nu au uitat asta. Și cum prietenul la nevoie se cunoaște, norișorul albăstrui le-a devenit un amic de seamă.
De data aceasta însă, Albăstrel avea nevoie de ajutor. Se îndepărtase de familia sa și acum nu mai știa încotro s-o apuce. Își zări prietenii și cum altfel să le atragă atenția decât cu câțiva picuri de apă.
Prietenii săi îl încurajară să le rămână alături până când un vânt adie printre norișorii albi și pufoși și îi risipi ușor, de parcă pluteau ca niște bărcuțe pe apă. În depărtare, Albăstrel zări alți norișori de ploaie și se îndreptă spre ei, luându-și rămas bun de la amicii săi.
Un cer roșiatic lua acum locul cerului senin și câțiva nori răzleți se mai zăreau pe ici pe colo. Soarele apunea și cei trei prieteni mergeau agale spre casă, povestind tot drumul despre Albăstrel, norișorul rătăcit.
Totul e bine când totul se termină cu bine!
Pe curând!
✨ ✨ ✨